Comunicarea este extrem de importantă, atât în forma ei clasică, cât şi în formă comercială. În zilele noastre mare parte a comunicării se realizează prin intermediul telefonului mobil, având avantajul rapidităţii şi al comodităţii. În secolul vitezei, rapiditatea transmiterii informaţiilor este esenţială în desfăşurarea oricăror tipuri de activităţi. Nu doar comunicarea telefonică orală este utilizată, la fel de des fiind utilizată şi comunicarea telefonică scrisă, adică prin intermediul mesajelor de tip text. Transmiterea de informaţii prin sms nu este costisitoare, fiind întâlnită pe scară largă, mai ales în cazul persoanelor tinere. Cunoscând aceste aspecte, SMSlive.ro a lansat serviciul de sms marketing prin care oferte, vouchere şi chiar felicitări electronice sunt trimise abonaţilor în funcţie de anumite caracteristici demografice ale acestora.
Această formă de publicitate are avantaje numeroase, dintre care amintim costul scăzut şi rapiditatea în transmiterea informaţiilor. Primirea unui mesaj, fie el şi cu caracter comercial, asigură citirea acestuia de către clienţii finali aproape imediat după trimitere. În prezent, peste 76% dintre utilizatorii de telefoane mobile conectate la internet deschid link-ul din mesaj, dar doar 38% retransmit mesajul. Posibilitatea comunicării pe diverse medii de socializare prin intermediu smartphone-ului face posibilă retransmiterea acestor mesaje cu conţinut comercial, putând duce la creşterea numărului de abonaţi ai serviciului de sms marketing al SMSlive.ro.
Cu o acoperire totală a pieţei telecomunicaţiilor în România (Vodafone, Orange, Digi, Telekom), SMSlive.ro se adresează tuturor deţinătorilor de telefoane mobile, deţinerea unui telefon fiind singura condiţie ce se pune la abonarea la acest serviciu de sms marketing. Procedeul este simplu, firmele apelează la această formă de publicitate, iar utilizatorii finali primesc prin sms ofertele disponibile, potrivite profilului lor. Mesajele trimise de SMSlive.ro abonaţilor le oferă acestora posibilitatea de a beneficia de oferte promoţionale din diferite categorii. Orice telefon mobil poate fi utilizat pentru primirea acestor sms-uri cu conţinut comercial, însă primirea acestor mesaje pe un smartphone este de preferat.
Smartphone-ul este un instrument util pe care prin conectarea la internet se pot efectua chiar şi comenzi online. Dacă mesajele sunt primite de un utilizator ce deţine un smartphone conectat la internet, acesta va putea accesa ofertele puse la dispoziţia lui din link-urile ce apar în mesaje cu o simplă atingere a ecranului sau o simplă apăsare de tastă, serviciul de sms marketing atingându-şi astfel scopul.
Cu peste 40% din tinerii României deţinători de smartphone, serviciul lansat de SMSlive.ro are toate premisele succesului asigurate, tinerii fiind cei ce folosesc cu precădere internetul mobil. De asemenea, tinerii sunt mai receptivi la nou, astfel că probabilitatea ca aceştia să plaseze o comandă sau să participe la un concurs în mediul online este mult mai mare. Tinerii sunt foarte receptivi la publicitatea ţintită, în care mesajul promoţional conţine numele lor sau anumite detalii personale, astfel că SMSlive.ro oferă deja posibilitatea trimiterii unor astfel de mesaje personalizate.
Mai mult o necesitate decât un moft, internetul mobil a început să „îşi facă loc” pe telefoanele multor români, indiferent de vârstă. Avantajele utilizării unui smartphone sunt reale şi de necontestat, multe persoane utilizând telefonul ca pe o agendă personală, dar şi ca formă de comunicare în afaceri prin transmiterea de email-uri.
Utilizarea smartphone-ului a devenit din ce în ce mai întâlnită în relaţiile de afaceri, astfel că nu este pentru nimeni o surpriză lansarea unui serviciu de sms marketing, prin care mesajele cu caracter promoţional ajung direct la utilizatorii finali ai produselor sau serviciilor firmelor. Dat fiind timpul rapid de încărcare a paginilor de internet pe un smartphone şi uşurinţa vizualizării reclamelor, pe ecrane mult mai mari decât în cazul telefoanelor mobile clasice, este de preferat utilizarea smartphone-ului în cazul vizualizării sms-urilor de marketing oferite de serviciul SMSlive.ro.